Lucian Romașcanu: „Codul Patrimoniului este cel mai important PROIECT al Ministerului Culturii”

Publicat: 10/05/2023, 16:45

Lucian Romașcanu, ministrul Culturii și Identității Naționale, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta a vorbit despre proiectele Ministerului Culturii. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Codul Patrimoniului este cel mai important proiect al Ministerului Culturii, informează Romașcanu.

„Asta înseamnă ca toată legislația din domeniul patrimoniului să fie într-o singură bucată, care ține de Legea 422 (monumente istorice, INP, rețele județene de cultură – tot ce înseamnă patrimoniu). Codul a fost în dezbatere publica și l-am retras. Am căutat specialiști și sper să fie gata într-o lună”, a precizat el.

În legătură cu alte proiecte, ministrul Culturii a declarat că „anul acesta se împlinesc 30 de ani de festival de teatru de la Sibiu, deci trebuie să fie ceva spectaculos. De asemenea, avem Festivalul Enescu, pentru prima dată sub conducerea lui Cristian Măcelaru, așa că trebuie să fie de excepție.”

„Avem 15.000 de monumente istorice, iar 10.000 stau să cadă”

„Îmi doresc un buget bun. În 2022, Ministerul Culturii a avut un buget cu 45% mai mare decât cel din 2021. Aș vrea mai mulți bani pentru patrimoniu. Toată lumea plânge când observă case care cad. Din punctul meu de vedere, facem tot ce putem. Sper să pot să atrag lângă noi și regii autonome sau societăți comerciale ale statului, cum sunt Transgaz/Romgaz, care să intre într-un proiect comun. Avem 15.000 de monumente istorice, din care 10.000 stau să cadă. Noi trebuie să conservăm și să dezvoltăm. Direcția lui Nicușor Dan a fost doar de conservare, motiv pentru care niciun investitor privat n-a cumpărat nicio casă de patrimoniu, că n-aveai voie să bați un cui”, a încheiat Lucian Romașcanu.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Meseria cu salarii ca-n IT de care românii se feresc. Antreprenorii caută cu disperare angajați:...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Moscova anunţă exerciţii nucleare non-strategice la ordinul lui Vladimir Putin. Dmitri Peskov: ,,Va fi executat...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Ungaria, sprijin total PENTRU ROMÂNIA. Decizia total neașteptată a fost luată DIRECT la Budapesta
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
×